2.550.000 lei pentru programul de screening auditiv neonatal, bani alocați de Ministerul Sănătății

2.550.000 lei pentru programul de screening auditiv neonatal,  bani alocați de Ministerul Sănătății

Hipoacuzia este o afecțiune destul de gravă, care poate duce la complicații dacă nu este depistată și tratată la timp.

Problemele de auz sunt des întâlnite în rândul copiilor, în special în rândul nou-născuților. Cu un tratament adecvat, aceștia vor putea să audă din nou, putându-se bucura de o viață normală.

Din fericire, există soluții viabile pentru copiii diagnosticați cu hipoacuzie, tehnologia avansată oferind micuților șanse de vindecare.

Programul de screening auditiv a fost extins, anunță Ministerul Sănătății

Toți copiii născuți în maternitățile de stat din România vor beneficia începând cu luna decembrie a acestui an, de un control auditiv gratuit, realizat cu aparatură medicală modernă.

Ministerul Sănătății a extins programul de screening auditiv neonatal deja existent în 17 maternități din țară, astfel încât fiecare județ să poată realiza această procedură.

Screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia, chiar din prima lună de viață.

186 de maternități vor beneficia de programul de screening auditiv

Vor fi incluse și secțiile de terapie intensivă ce au grijă de copiii nou-născuți, acestea fiind dotate cu 286 de echipamente de testare auditivă.

Pentru acest program, s-au alocat fonduri în valoare de 2.550.000 lei.

Ministerul Sănătății va derula în perioada următoare o campanie de informare a publicului, dar și a cadrelor medicale în ceea ce privește necesitatea testării auzului neonatal.

Sunt și eu mamă și mă doare să știu că există copii cu un astfel de diagnostic. Nu este ușor, cu siguranță, dar am speranța și încrederea că depistată la timp, hipoacuzia poate fi tratată.

Consider că prevenirea în tratarea oricărei deficiențe este primul pas spre o viață normală și fericită a copiilor noștri.

Auzul este un dar!

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *