„Profesori motivați în școli defavorizate” – Programul de Guvernare 2017-2020

„Profesori motivați în școli defavorizate” –  Programul de Guvernare 2017-2020

Cea mai bună moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este educația, căci ea înalță sufletul și luminează mintea. Școala, din punctul meu de vedere, are două scopuri. Primul, e să le oferim copiilor cunoștințele generale de bază, iar al doilea, e să îi pregătim să devină oamenii de mâine.

Și cum altfel s-ar putea face asta, dacă nu și cu ajutorul dascălilor? Ei le insuflă dragostea de carte, valorile personale având un impact major asupra formării și educării elevilor.

Bugetul alocat programului „Profesori motivați în școli defavorizate” – 24 milioane de euro

Una din principalele realizări ale Programului de Guvernare PSD-ALDE în domeniul educației a fost implementarea programului „Profesori motivați în școli defavorizate”. Astfel, au fost finațate 27 de proiecte în valoare de 24 milioane de euro, de care au beneficiat 7.000 de dascăli.

Scopul programului: motivarea profesorilor care lucrează cu copiii aflați în situații speciale

Scopul acestui program a fost unul de motivare a cadrelor didactice care lucrează cu copii cu risc crescut de abandon școlar, cei mai mulți provenind din familii sărace, au dizabilități, sunt din comunități izolate ori sunt de etnie romă, copii aflați în penitenciare și spitale.

Obiectivul general –  îmbunătățirea calității și accesului echitabil la educație

Obiectivul general al proiectului a constat în îmbunătățirea calității educației și asigurarea accesului echitabil la educație pentru copiii aparținând grupurilor vulnerabile. Prin lansarea acestui program s-a dorit sprijinirea cadrelor didactice care predau în școlile defavorizate din întreaga țară.

Un accent deosebit s-a pus și pe dezvoltarea competențelor profesionale pentru cadrele didactice în scopul reducerii și prevenirii riscului de părăsire timpurie a școlii, creșterea frecvenței la ore, dar și creșterea motivației și a stabilității pe post a profesorilor.

Apelul de proiecte – finanțat prin POCU

Apelul finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) a fost destinat școlilor din medii defavorizate, organismelor neguvernamentale nonprofit, instituțiilor cu atribuții în domeniul educației.

Au beneficiat de finanțare personalul cadrelor didactice, echipele manageriale din școli, dar și alți specialiști care lucrează în școli defavorizate în care sunt înmatriculați copii cu un grad ridicat de risc educațional.

A fost asigurată resursa umană necesară din școlile dezavantajate prin calibrarea strategiilor didactice și promovarea unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor din școlile țintă.

Această inițiativă a fost un real succes, dovedindu-și clar eficiența!

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *