Susținerea dezvoltării învățământului profesional dual prin reînființarea școlilor de meserii și a Centrului național de învățământ reprezintă o prioritate pentru Programul de Guvernare PSD-ALDE.
Rămân surprinsă de cât de tare ne mai place falsitatea. Și uite așa ne-am trezit noi… în timp… că doar nu deodată, să îi împachetăm pe toți în cutiuțe și să îi băgăm în sertărașele potrivite.
Primul lucru pe care îl afirm categoric: vaccinarea este mai mult decât o opțiune personală! Libertatea pe care o oferă democrația nu ar trebui să însemne că ai dreptul să refuzi vaccinarea copiilor tăi!
Mă gândeam, într-una din zilele în care mă uitam la televizor, la nenumăratele opinii despre cum ar trebui să fie cei care ne conduc – președintele țării, prim-ministrul, președinții de partide, de consilii județene sau miniștrii. Zâmbesc când aud că expertiza, inteligența, carisma și stăpânirea oratoriei ar conta cel mai mult. Sunt importante, e adevărat.
De obicei, de 1 Decembrie plâng. Îmi tresaltă inima de o emoție covârșitoare, de nici la manifestații nu prea sunt în stare să merg pentru că mă emoționez foarte tare și nu ar fi potrivit să mă vadă oamenii plângând. În mintea unora, sensibilitatea nu cadrează cu puterea deși, așa cum îmi place să spun de fiecare dată, o scriu și acum: sensibilitatea e puterea cea mai mare a unui om. Doar un om sensibil va depăși granițele propriilor nevoi și se va gândi și la ceilalți amărâți de pe lângă el.