Dotarea spitalelor din România cu aparatură medicală modernă reprezintă o prioritate în ceea ce privește procesul de prevenție și tratare a unei boli. Sute de mii de români au nevoie de spitale în fiecare an, se internează, sunt tratați și se fac bine. De aceea, este important ca pacienții să aibă acces la astfel de echipamente medicale moderne.
Cea mai bună moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este educația, căci ea înalță sufletul și luminează mintea. Școala, din punctul meu de vedere, are două scopuri. Primul, e să le oferim copiilor cunoștințele generale de bază, iar al doilea, e să îi pregătim să devină oamenii de mâine.
Hipoacuzia este o afecțiune destul de gravă, care poate duce la complicații dacă nu este depistată și tratată la timp.
Copiii sunt viitorul nostru. În ei ne punem toată speranța. Să le oferim un start egal în viață, să facem tot posibilul pentru ca ei să beneficieze de o educație de calitate și să le asigurăm condițiile necesare pentru o dezvoltare deplină.
Susținerea dezvoltării învățământului profesional dual prin reînființarea școlilor de meserii și a Centrului național de învățământ reprezintă o prioritate pentru Programul de Guvernare PSD-ALDE.