Azi e o zi specială pentru părinții, bunicii și străbunicii noștri, o zi specială și pentru noi toți, cei care trebuie să le arătăm respectul și prețuirea pentru eforturile și realizările lor.
Vârstnicii noștri sunt adevărați creatori de valori materiale şi spirituale și avem datoria să ne îndreptăm energia spre a le oferi sprijin și a le arăta respectul şi preţuirea pentru eforturile şi realizările lor.
Înțelepciunea dumneavoastră este foarte utilă pentru noi, iar această înțelepciune îmi doresc să o transmitem mai departe către generațiile tinere.
Chiar dacă m-am concentrat pe proiectele dedicate tinerilor, nu am uitat vreun moment de seniorii noștri. PSD a fost mereu alături de pensionari și de către toți vârstnicii.
Cele mai multe lucruri și proiecte pe care PSD le-a realizat au fost pentru binele vârstnicilor. Ele trebuie continuate, trebuie îmbunătățite, în așa fel încât aceștia să beneficieze de întregul sprijin.
De când PSD a revenit la guvernare, pensionarii au redevenit o prioritate a Guvernului. Am majorat punctul de pensie cu 10% și indemnizația socială pentru pensionari cu 25% de la 1 ianuarie 2022. În luna ianuarie a acestui an am acordat ajutor financiar pentru pensionarii din sistemul public de pensii. A fost acordat un nou sprijin financiar pentru pensionari sub forma unui sprijin unic de 700 lei pentru toți cei care au pensii sub 2.000 lei, tot ca măsură de sprijin pentru persoanele vulnerabile în fața creșterii prețurilor.
În perioada următoare, una dintre prioritățile PSD este majorarea pensiilor cu cel puțin 10%, în așa fel încât să aveți sprijinul necesar pentru a trece peste această perioadă dificilă.