Urmele pe care le lăsăm în lume: O călătorie a caracterului și recunoștinței
Suntem doar trecători prin această lume, iar pe măsură ce mergem pe drumul vieții, fiecare dintre noi lasă urme. Toți, mici sau mari, înțelepți sau slabi, puternici sau fragili, vom părăsi această lume într-o zi, dar urmele noastre vor rămâne, vorbesc despre cine am fost și ce am lăsat în urmă.
Din adâncul inimii mele, îmi doresc ca, atâta timp cât voi fi pe acest pământ, să pot lăsa urme pozitive în sufletele celor dragi și în colțul meu de rai, județul Neamț, acolo unde Dumnezeu m-a plămădit, în această România minunată. Fiecare pas, fiecare cuvânt și fiecare gest să fie o amintire vie a iubirii și respectului pentru locurile și oamenii care mi-au modelat viața.
Mă înclin cu adâncă recunoștință în fața celor care au contribuit la ceea ce sunt astăzi. Ei știu cine sunt cu adevărat, iar loialitatea și recunoștința mea față de ei vor rămâne veșnice.
În final, ce rămâne în conștiința colectivă? CARACTERUL! Acesta este cel mai de preț dar pe care îl lăsăm în urma noastră, cel care ne definește și care va dăinui, mult timp după ce noi am plecat.