Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o oportunitate majoră pentru ţara noastră. Avem la dispoziţie fonduri care pot contribui la redresarea economică, dar şi la dezvoltarea României.
Doar că, din acest plan, lipsesc irigaţiile, atât de importante pentru agricultura românească, pentru securitatea alimentară.
Trăim vremuri în care se discută tot mai mult despre o criză alimentară. În aceste condiţii, nu putem ca tocmai agricultura să o ignorăm dintr-un plan atât de important. Din păcate, pentru miniştrii şi responsabilii care au scris PNRR, în special de la USR, agricultura şi fermierii români nu au contat. Faptul că au omis să includă irigaţiile sunt dovada cea mai clară.
Doar că, ceea ce ei nu au putut, poate să facă PSD la guvernare. Ne-au spus că cei de la Comisia Europeană nu vor fi de acord cu modificarea PNRR, iată că realitatea le dă peste ochi.
România ar putea introduce investiţiile pentru infrastructura de irigaţii în PNRR solicitând Comisiei Europene suplimentarea componentei de împrumuturi. Acest lucru este declarat nu doar de către un ministru al PSD, ci şi de ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Marcel Boloş. Renegocierea PNRR este acum posibilă conform unor orientări ale Comisiei Europene în acest sens, în lumina războiului Rusiei din Ucraina, care a condus la o criză energetică şi la perspectiva riscului unei crize alimentare.
Am încredere că ministrul PSD al agriculturii, Adrian Chesnoiu, alături de întreaga echipă guvernamentală, vor reuşi să introducă irigaţiile în PNRR pe o argumentaţie foarte solidă, foarte bună, în conformitate cu mecanismul care este deja cunoscut de aplicare al Planului. Putem obţine acest succes pentru fermierii români şi pentru noi, cetăţenii
România nu poate investi miliarde de euro din fonduri europene în piste de biciclete şi niciun euro în irigaţii, în actualul context mondial, iar pensionarii români nu pot rămâne cu pensiile la nivelul actual. E un context pe care România nu trebuie să-l piardă. Trebuie să mergem cu adevărat profesionist, cu argumente şi să convingem Comisia că lucrurile nu pot rămâne aşa.
Deja cei de la Comisia Europeană ne-au dat dreptate, cu toate că de la noi din ţară am avut nişte aprigi opozanţi şi răuvoitori din partea USR care au încercat să blocheze orice discuţie pe tema renegocierii PNRR. Dacă vom reuşi să renegociem PNRR atât pe zona de irigaţii, cât şi pe zona de pensii, este un câştig uriaş pe care acest Guvern îl va obţine pentru români. Nu putem să stăm cu pensiile nemodificate 49 de ani, la 9,4% din PIB, cum a vrut USR, când media europeană e 12%. Încă de la preluarea guvernării, miniştrii PSD şi-au făcut treaba şi au atins toate ţintele şi condiţionalităţile din PNRR, astfel încât absorbţia banilor europeni să nu fie blocată. Este extrem de important pentru România să atragem aceşti bani şi să îi folosim în interesul României şi al românilor.