Roman, capitala portului românesc, cu prilejul evenimentului „Cu mândrie, poartă IE!” organizat de PSD Roman și deputatul Oana Bulai

Roman, capitala portului românesc, cu prilejul evenimentului „Cu mândrie, poartă IE!” organizat de PSD Roman și deputatul Oana Bulai

Cu mic, cu mare, romașcanii, nemțenii, dar și românii aflați în trecere prin județul Neamț au luat parte la evenimentul „Cu mândrie, poartă IE!” organizat de PSD Roman și deputatul Oana Bulai în Parcul Municipal din Roman

A fost o celebrare a frumosului, a tradițiilor populare românești și a portului național.

La cea de-a doua ediție a evenimentului ”Cu mândrie poartă IE!”, mii de iubitori de tradiții și valori românești s-au adunat în număr mare în Parcul Municipal.

Evenimentul a fost unul plin de voie bună și cântec, iar cei prezenți au îmbrăcat ia tradițională și au cinstit-o așa cum se cuvine. În scurt timp, platoul din fața scenei s-a umplut de o horă uriașă în care s-au prins participanții.

Participanții la sărbătoarea iei au avut parte de un moment surpriză. Tinerii din PSD Roman au adus o ie pictată de aproximativ 40 de metri pătrați ce a uluit participanții, aceștia strângându-se roată în jurul simbolului unității naționale.

Pe scena evenimentului au urcat, pe rând, Ion Asaftei – președintele Consiliului Județean Neamț, Adrian Niță – prefectul județului, Cătălin Manea – deputat, Florentina Moise – Inspector școlar general, Carmen Nastasă – directoarea Centrului județean de cultură și artă “Carmen Saeculare”, Bogdan Dumea – secretar de stat, Ștefan Popescu – vicepreședintele organizației PSD Roman, George Bălan – vicepreședinte PSD Roman, George Biciușcă, de asemenea vicepreședinte al PSD Roman și Lucă Țonea – președintele Ligii elevilor.

Cei prezenți au fost încântați de Adriana Ochișanu și Fanfara lui Andrii (trupa Modern), precum și de artiști din Neamț.

În cadrul evenimentului au fost înmânate distincții mai multor personalități publice care contribuie activ la conservarea tradițiilor și valorilor românești, și care au reprezentat poporul român în plan internațional:

1. IPS Ioachim, Arhieposcopul Romanului și Bacăului

2. Tibor Selymeș, fotbalist la echipa națională din Generația de Aur și antrenor

3. Simona Bucura Oprescu, deputat, președinta comisiei de administrație din Camera Deputaților și colecționară a peste 70 de costume populare din zona Muscelului

4. Mihai Olteanu, pictor

5. Andreea Tănăsescu, inițiatoarea Mișcării Le Blouse Roumaine și a iei românești în plan național și internațional

6. Iulia Butnariu, muzeograf, director al Muzeului de Istorie

7. Agnes Toma, creatoare de modă

8. Bianca Perie, sportivă, dublă campioană mondială la aruncarea ciocanului, categoria de tineret

9. Florin Zaharescu, sculptor și pictor

10. Mihaela Ciobanu, muzeograf și directorul Muzeului de artă din Roman

11. Ionela Lungu, meșter popular, recunoscut național și internațional

„Cred foarte tare că tradițiile păstrează țara noastră vie, iar portul tradițional și, în special, ia sunt două simboluri care mie-mi sunt tare dragi și le port cu mare bucurie. Nu suntem perfecți, pentru că doar Dumnezeu este, dar suntem autentici, suntem noi și vom putea evolua doar încurajându-ne, prețuindu-ne și ținându-ne de mână.

Vom reuși dacă vom transmite tinerelor generații aceste simboluri pe care IA le poartă: credința, nădejdea, iubirea față de noi, față de cei de lângă noi și față de țară. Vreau să mulțumesc echipei mele minunate,

Organizația PSD Roman, fără sprijinul căreia nu puteam organiza acest eveniment. Ei mă fac mândră în fiecare zi că sunt parte dintr-o echipă de oameni curajoși și inimoși.

Vreau să îmi manifest recunoștința pentru toți oamenii creatori de frumos, care au promovat cultura, arta și tradițiile noastre, iar în mine vor avea întotdeauna un devotat susținător”, a spus deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *