DECLARAȚIE POLITICĂ DIN DATA DE 31 MAI 2023:
https://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=8578&idm=1,024&idl=1
“Veşnicia s-a născut la sat…” – aşa spunea Lucian Blaga. Din punctul meu de vedere, nu doar veşnicia s-a născut acolo, ci şi timpul, libertatea, umanitatea. Tocmai de aceea, satele româneşti şi comunităţile din mediul rural merită mai mult sprijin.
Satul românesc este, într-adevăr, ultimul bastion rural din Europa, ultima civilizaţie rurală puternică rămasă vie, lucru confirmat inclusiv de către cei care ne vizitează meleagurile, chiar şi de Regele Charles al III-lea, cel care s-a îndrăgostit de unicitatea satului românesc. Într-o Europă concentrată pe urbanizare nu trebuie cumva să pierdem această bogăţie nepreţuită.
Civilizaţia rurală românească nu trebuie însă confundată cu înapoierea, cu subdezvoltarea infrastructurii, cu încurajarea indirectă a tinerilor să părăsească locurile în care s-au născut. Progresiştii care nu înţeleg satul românesc, îl tratează dispreţuitor şi nu înţeleg necesitatea protejării acestei valori culturale preţioase de care dispunem încă.
Atât eu, cât şi colegii mei din PSD nu ne dezicem de satul românesc, noi nu strâmbăm din nas umblând prin sat, nouă nu este jenă nici de palmele bătătorite ale locuitorilor satului românesc, nici nu ne dăm în lături să-i apărăm când alţii se ruşinează de năframele sau porturile lor tradiţionale.
Astăzi, satul românesc nu mai este cel pe care ni-l descriau pe vremuri în creaţiile lor marii scriitori ai literaturii române precum Rebreanu sau Blaga, Coşbuc sau Creangă, dar, cu siguranţă va rămâne spaţiul de referinţă pentru însăşi cultura românească şi locul în care trecutul se întâlneşte cu prezentul pentru a pregăti viitorul.
Însă, ei, ţăranii noştri, reprezintă trecutul acestei naţii, exemplu încă viu de bunătate şi credinţă. Şi într-o zi nu o să-i mai avem, iar fără lumea lor a noastră va fi atât de săracă. Tocmai de aceea trebuie să căutăm modalităţi prin care să sprijinim viaţa satului românesc.
Poate că suntem în faţa ultimei şanse pentru salvarea satului românesc. Cei aproape jumătate dintre locuitorii României care locuiesc în mediul rural au nevoie de investiţii majore şi urgente, altfel degradarea zonei rurale ne va lăsa şi fără hrană, şi fără tradiţii.
PSD a venit întotdeauna cu măsuri şi programe de sprijin pentru producţia românească, fermieri şi pentru satele româneşti. PSD este alături de cei care ştiu să producă şi pun pe masa românilor hrană bună, proaspătă şi de calitate. PSD este alături de românii care menţin în viaţă raiul nostru strămoşesc, tradiţiile şi obiceiurile străvechi.
Acum, PSD se implică în modernizarea şi dezvoltarea satelor prin intermediul fondurilor europene. Colegul meu, europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a depus petiţia pentru sprijinirea satelor româneşti şi a fermierilor români la Parlamentul European. Petiţia a fost semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural. Prin această petiţie noi, cu toţii, solicităm o mai mare atenţie din partea instituţiilor europene pentru problematicile, provocările şi nevoile din mediul rural.
România europeană înseamnă o ţară cu sate şi oraşe europene, unde lucrurile funcţionează, iar oamenii trăiesc în bunăstare şi pace. Mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene!