Românii şi moldovenii pot fi împreună, fără graniţe, în cadrul Uniunii Europene!

Românii şi moldovenii pot fi împreună, fără graniţe, în cadrul Uniunii Europene!

Am avut plăcerea şi onoarea să particip la şedinţa comună a Parlamentelor din România şi Republica Moldova.

A fost un moment deosebit care va rămâne în istoria celor două ţări, unul în care parlamentarii români şi moldoveni au stat la un loc pentru a discuta direcţiile privind consolidarea colaborării dintre cele două ţări, precum şi susţinerea de către ţara noastră a parcursului european al Republicii Moldova.

Legătura de sânge între cele ţările noastre este consolidată de istoria, limba şi cultura comună, care, laolaltă, reprezintă o obligaţie a noastră, a tuturor, de a ne apleca întotdeauna asupra problemelor pe care locuitorii Republicii Moldova le întâmpină.

Rolul nostru în România este acela de promotor şi de catalizator al deschiderii Republicii Moldova către spaţiul economic şi cultural european, pentru a ţese, astfel, împreună acea reţea capabilă să ancoreze viitorul în Europa unită al tuturor celor care trăiesc peste Prut.

România şi Republica Moldova pot frânge graniţa ce le desparte într-o Europă unită. România şi Republica Moldova au un trecut comun şi un viitor care poate fi construit împreună.

Astăzi, cele două ţări sunt despărţite de un râu. Această graniţă poate să nu mai conteze dacă Republica Moldova îşi continuă drumul european. România şi Republica Moldova pot fi împreună în Uniunea Europeană.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dezvoltarea împreună a ţărilor noastre vor conduce, în final, nu doar la un pod simbolic de flori, ci la o linie continuă de dezvoltare între Bucureşti şi Chişinău.

România trebuie să fie puternică, pentru că aşa va avea un cuvânt mult mai greu de spus în Europa şi în lume, iar românii vor avea o viaţă plină de bunăstare şi vor fi respectaţi pretutindeni în lume. O Românie puternică va însemna şi o Moldovă puternică, o Moldovă care va parcurge astfel mult mai uşor şi mai repede drumul spre Europa.

Politicienii de la Bucureşti au înţeles nevoia de a susţine drumul european al Republicii Moldova. Cu toţii vrem ca Republica Moldova să fie membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Depunerea candidaturii pentru a obţine statutul de ţară candidat la aderarea la Uniunea Europeană de către Guvernul de la Chişinău este semnalul clar că drumul pe care îl doresc moldovenii este cel european.

Republica Moldova are nevoie, la ora actuală, de o susţinere din partea statului român în parcursul său european. Țara noastră va trebui să îşi asume rolul de frate mai mare pentru Republica Moldova şi să îi sfătuiască pe politicienii moldoveni în domeniile cheie pentru aderare.

În privinţa relaţiei cu Republica ‎Moldova‬, ‎România‬ a dovedit că a trecut de la vorbe frumoase la fapte concrete. Țara noastră va rămâne tot timpul, în orice condiţii, principalul susţinător al Moldovei pentru integrare europeană, reforme şi dezvoltare.

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *